Cu rucsacu'n spate prin Munții Piatra Mare


O rază de soare sperie somnul dulce al dimineții și alungă ultima amintire a visului ce abia începuse. E cald și bine. Mă-ntind ușor. Așternuturile moi încă împrăștie miresme de proaspăt spălat. E weekend și ceasul deșteptător a amuțit. Mă-ntind și mă-ntorc pe partea cealaltă să mai lenevesc puțin. Nici nu contează cât, am muncit o săptămână pentru asta, merit din plin să nu fac nimic. Mă alint un pic, mă gudur în pernă ca un cățeluș lățos, casc și gem ușor a bine. Mi-e lene. Cu puțin noroc pot să cerșesc și-un mic dejun la pat. Orașul freamătă la ora 10.00, dar cumva în colțul meu e încă liniște. Nu trebuie să fac nimic azi! Deschid o carte, un film, poate un televizor, o plimbare scurtă cu mașina până-n parc sau poate un centru vechi cu câțiva prieteni ... Relaxare de weekend. Nimic special.

Întâmplări de zi cu zi (I)


Hello, lume!!! Nu știu de ce, dar am simțit nevoia să vă salut. Chiar dacă pare că nu comunicăm real ci voi doar citiți ce scriu și vă imaginați chestii despre mine, mi se pare fain să vă salut ca și cum ne-am vedea pe stradă. Așa că: Salutare tuturor!
Începusem la un moment dat, aici pe blog, o rubrică – întâmplări de zi cu zi - o rubrică, la care eram ferm convinsă că voi scrie zilnic, pentru că am un talent aparte să mi se întâmple chestii, haioase sau nu, pe care să vi le povestesc, dar care în fapt s-a dovedit a nu fi chiar așa. Pe de o parte nu mi se întâmplă atât de multe lucruri, pe cât credeam eu, iar pe de alta atunci când mi se întâmplă nu am mereu dispoziția necesară să scriu pe blog și de cele mai multe ori nici timpul nu e prietenul meu. Deși pare că am abandonat ideea povestioarelor despre orice, care să-mi fi marcat ziua cumva, nu e chiar așa, doar le-am mutat pe pagina de Facebook (pe care o găsiți ceva mai jos). E mai simplu așa, scriu direct de pe telefon de oriunde am un pic de timp, din mașină (când stau în dreapta), autobuz, metrou, tren, de la vreo coadă infernală de la nu știu ce ghișeu, de pe o bancă în parc, de la iarbă verde, săniuș, derdeluș ... <<Whatever>> ... Nu trebuie să mai editez nici textul și nici pozele ca să pară „profi” și reușesc cumva să ajung la voi ceva mai des. Dar mi-am dat seama că pe Facebook li se pierde urma, dispar în timp și aici rămân ... Așa că m-am gândit să fac din când în când câte o „compilație”, dacă pot să-i spun așa cu diverse astfel de întâmplări, scrise de mine pe fața cărții.
Și cum de abia a venit primăvara și eu iubesc iarna, hai să ne-ntoarcem puțin în timp acum câteva luni cu întâmplări de zi cu zi din timpul iernii.
București, prima zi de iarnă autentică pe anul acesta ...
Era o vreme când codul galben era un simplu "ura! uite ce frumos ninge!" spus de un copil tocmai ieșit din casă ... Și-mi place când ninge, dar mă enervează că nu pot să mă bucur de zăpadă. Nu știu cum se face da' e mereu ceva ce mă-mpiedică să fug pe pârtie ... acum serviciul bată-l vina ... Dacă ar fi după mine și al meu suflețel aș fugi acum la munte, mi-aș lua schiurile și nu aș mai veni înapoi, dar prea multe hobby-uri am pierdut cu timpul în viteza maturizării ... le contemplu și le povestesc cu au fost odată ...
Mașina se va deszăpezi singură la primăvară ... oricum nu am drumuri fără zăpadă, pe care să merg cu ea. Mi-am luat bocancii de iarnă și-am plecat spre metrou și cu metroul spre muncă, că de, eu am metrou. Și-n gura de intrare în subteran am realizat ca n-am fost singura care a gândit așa ... Cobor pe peron și-o voce de nicăieri îmi spune ca s-a reluat circulația normală a trenurilor ... Nu știu ce s-a întâmplat, dar era prima dată când mă bucuram că sunt în întârziere ... Nu tu nervi, ca puhoiul care aștepta de jumătate de oră.
Am participat și la prima bătaie cu zăpadă, mi-am scăpat telefonul într-un nămete ... Portofelul s-a speriat un pic, dar noroc că telefonul a rezistat ... Acum se usucă pe calorifer ...
------------------------
Cum a venit prima ninsoare, cum trei sferturi din prieteni mă urăsc că eu mă bucur.
Yuppy, yuppy yay, a venit iarna! Yuppy yuppy yay, ninge!
------------------------
De dimineață „iadul alb” m-a luat prin surprindere ... E frig și ninge în ianuarie ... Ce anormalitate!
În București, pietonii își iau strada înapoi, unul câte unul, încolonați pe prima bandă de circulație ... Pe trotuare se dă prioritate la intrarea pe cărarea bătătorită ... Mie-mi place să înot prin zăpădă și clar nu voi pune mâna pe lopată ...
La mine-n cartier, cred că lipsesc bărbații ... doar câteva femei deszăpezeau trotuarul, în fața unor magazine ...
Copii mai rar ... Dar totuși ... O familie, mama, tata și doi gemeni, total diferiți, unul împotriva iernii, altul pro-iarnă și extrem de fericit ...
- De ce m-ai scos din casă, pe vremea asta? Nu putea bunica să vină la noi? E frig și mă ud ... Și de ce nu mergem cu mașina? Cel supărat, înfofolit bine, mergea primul în coloană, împins de la spate de tatăl său.
- Ai grijă pe unde mergi! Mergi, domne' frumos și nu mai da cu piciorul zăpada în cărare! Nu mai arunca cu bulgări, nu vezi că lovești oameni necunoscuți! Mama, care-și dojenea „năzdrăvanul” și care era cu ochii-n patru, nu cumva ca acesta să sară în zapădă.
Nu i-a ieșit ... Mă dau de pe cărare, să-i las să treacă ... Zăpada îmi trecea de genunchi și mă dezechilibrez ușor, dar cad pe moale ... Puștiul prinde curaj și țuști în nămete, face un îngeraș, iar în picioare pe cărare, iar în zăpadă ferindu-se de brațele mamei, care încerca să-l prindă și să-l potolească, aruncă cu bulgări după frati-su', taică-su și toată familia. <<Tati, pârtie, ferește! Uite ce bulgăre mare am făcut!>> Și cu el la mine-n cap ... Că de, ce am rămas eu acolo să mă amuz de bucuria copilului? Și ce dacă n-aveam mănuși, îi întorc bulgărele, în timp ce mama mă descânta cu zeci de scuze și pe el cu sute de amenințări ... Și atât mi-a trebuit, a urmat o ploaie de bulgări și-am fugit la metrou să m-ascund ...
În metrou sună-un telefon și-o voce de copil <<Hai afară la zăpadă! Sau poate nu vrei la zăpadă!>> Și uite cum zâmbesc din nou ...
------------------------
La săniuș ... Eu și copilul unei prietene pe aceeași sanie ... Yupy!!! ... Si nici nu plecăm bine că ne împotmolim rapid în zăpada afânată ... Ne scuturăm și îl văd pe ăsta mic botos, bătând din picior:
- Eu nu mă mai dau cu tine! Mă dau cu mama, tu ești grasă!
Copiii spun mereu adevărul! O voce din public murmură în barbă ... Probabil e cazul să privesc adevărul în ochi și să renunț la investiția de sărbători, îmi spun eu ușor în gând ...
Dar acum când am în față un castron de ostropel cu mamăliguță, vă spun eu, copiii spun lucruri trăznite ...
------------------------
Azi, pe la Romană, un țurțure amețit de la prea mult soare mi-a șoptit ușor la urechea dreaptă ... "PRIVEȘTE CERUL !!!"
Drept urmare, ceva mai încolo pe la Grădina Icoanei, m-am umplut de noroc, să-mi ajungă o lună întreagă ...
Și totuși încă aleg să privesc cerul ...
------------------------

Cele mai citite articole

Despre mine

Fotografia mea
Pe principiu' şi părerea mea e importantă chiar de e neavizată ... acest blog este un pamflet aşa că trataţi-l ca atare ... Îmi voi da cu părerea despre orice şi oricine … despre mine, noi şi ei … dar în special despre politicieni … mai în gluma, mai în serios … voi comenta: faze, ştiri şi zvonuri de pe frecvenţa preferată “radioşanţ” … şi după cum era de aşteptat nici nu voi verifica veridicitatea informaţiei …(pentru tine, grammar nazi ... da, ştiu, corect se spune dă-ţi cu părerea)
Un produs Blogger.