Foto: Morry Gash/AP
Cu câteva zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice, când am realizat eu că fusul orar ține cu mine și pot prinde o mare parte a transmisiunilor în direct, nefiind la birou în timpul acestora, m-am apucat să caut un program al olimpiadei și ce sportivi români avem ... Să fiu și eu alături de ei de pe canapea ... Și uite așa m-am lovit de niște articole, de nici nu-mi mai venea să vreau să mă mai uit, nu alta - numai dezamăgiri pe toate planurile.
Așa că, pe bună dreptate, atunci când am avut prima tentativă de a-mi da cu părerea despre Jocurile Olimpice de vară de la Rio, deși aveam în minte o grămadă de subiecte pe care aș fi vrut să le dezvolt – toate legate de România, performanțele și contra-performanțele ei, de infrastructură și raportarea noii generații la sport – m-am blocat, din curiozitate exacerbată, la întrebarea:
Ce ar mai putea aduce nou Brazilia la ceremonia de deschidere de la Jocurile Olimpice față de cea de la Campionatul Mondial de acum doi ani?
Exceptând Zika, nimic nou față de Campionatul Mondial de acum doi ani, doar că-n loc de echipa de gimnastică vorbeam de echipa de fotbal, care, evident, nici ea nu se calificase. Și cum ceremonia de deschidere de atunci nu m-a dat pe spate – habar nu am de ce, dar mi s-a părut fadă în contextul așteptărilor mele, care aveam în minte Carnavalul de la Rio cu carele alegorice și școlile de samba, și-n urechi poveștile unor prieteni brazilieni despre viața și petrecerile lor – acum, la Jocurile Olimpice, nu credeam că pot să văd ceva nou sau mai mult decât atunci. Adică o ceremonie, care să respecte datina, un spectacol cu multă culoare, muzică și dans, despre istoria țării, cu defilarea sportivilor, discursul oficialilor, ridicarea steagului și aprinderea flăcării olimpice ... Ce-i drept speram la ceva mai spectaculos ca atunci.
Foto: Getty Image
Dar au avut ei grijă să-mi arate că m-am
înșelat, punând în scenă o ceremonie de deschidere manifest cu un mesaj extrem de emoționant
de salvare a planetei prin împădurire, pace și toleranță ... un
mesaj demn de o competiție sportivă, care stă sub semnul fair-play-ului și care
sper să fi ajuns măcar la un sfert din cei ce-au urmărit (estimare ~3 miliarde de oameni).
Copilul
pierdut în labirintul urban din beton, metal și sticlă, căutând parcă o fărâmă
de viață într-o lume mecanizată pentru confortul propriu al celui ce și-l
permite … aș fi putut fi eu sau tu … și suntem toți în același
timp chiar dacă realizăm sau nu.
Mă
regăseam, fără voia mea, într-un București, în care betoanele stăpânesc
rădăcinile copacilor și acoperă prea rapid și puținul spațiu verde care-a mai
rămas, într-un București în care mașinile au mai multe drepturi decât pietonul
și în care la peste 30 de grade ne ascundem la umbra unor cutii cu aer
condiționat. Mă regăseam pe un drum într-o țară cu prea puțină infrastructură
pentru cât ar fi nevoie, depășind camioane încărcate până la refuz cu bușteni,
întrebându-mă dacă sunt tăieri autorizate sau furturi meschine aprobate tacit. Mă
regăseam la poale unui munte care, parcă, venea peste mine după ce și-a pierdut
rădăcinile într-o luptă inegală cu topoarele. Mă regăseam pe-un deal, stând pe-o
buturugă privind la alte buturugi pe linia orizontului. Și, brusc, nu m-am mai
regăsit în povestea aceea din copilărie în care spiritul copacului veghea
asupra noastră ca noi să putem respira aer curat … într-o lume curată.
Foto: Jamie Squire / Getty
„O
floare a răsărit pe stradă” … Copilul se oprește fascinat … natura s-a
luptat și a spart zidul de beton către un nou început … Și totul depinde de noi
să-nțelegem că trebuie să o lăsăm și să o ajutăm să renască, pentru a ne salva
de noi înșine și propriile noastre distrugeri.
E
cald … din ce în ce mai cald … ghețarii se topesc și lacrimile lor șiroaie
înghit o nouă Atlandidă formată din orașe, pe care noi, astăzi, le cunoașteam:
Amsterdam, Dubai, Shanghai și Rio de Janiero. Orașe, pe care, poate,
stră-strănepoții noștri nu le vor vedea niciodată.
O
lume nouă nu poate începe fără noi … și sportivii care
intră-n arenă plantează începutul … o sămânță dintr-un pom pentru o pădure a
lor, a atleților la Rio … Turnurile urbane se transformă-n purtătoare de
speranță și ca-ntr-un ritual, pe ritmurile de samba ale școlilor braziliene
viața merge mai departe, natura urmându-și cursul firesc, turnurile
deschizându-se către natură simbolic într-o pădure a cercurilor olimpice.
Toți
putem avea o pădure a noastră! Trebuie doar să vrem!
O secundă de liniște și mesajul
este parcă aruncat spre cer cu focuri de artificii … Alături de alte 205 țări
și o Echipă Olimpică a Refugiaților, România, prin sportivii săi, a sădit
sămânța sa de speranță în Orașul Minunat (Cidade Maravilhosa așa cum i se mai
spune orașului Rio de Janeiro) al unei țări a cărei denumire este dată de-un
copac – pau-brasil … Și restul depinde numai de noi.
Foto: Richard Heathcore - Getty Image
Într-o
lume dezbinată și-nsângerată, în care unii își doresc să-nlocuiască bucuria cu
frica și-n care cultul urii capată valențe prea mari pentru o lume așa mica,
Jocurile Olimpice acceptă și-ncurajează 10 sportivi ai nimănui ce formează
Echipa Olimpică a Refugiaților.
”Transmiteţi
un mesaj de speranţă pentru milioane de refugiaţi de pe glob care au fost
nevoiţi să-şi părăsească locuințele din cauza violenţelor și-a foametei.
Spiritul vostru aduce multă speranţă. Bine aţi venit în această lume olimpică”.(Thomas Bach – mesajul său
pentru echipa refugiașilor din discursul de deschidere)
Foto: Cameron Spencer / Getty
Speranța
unei lumi mai bune, invocată în discursurile oficialilor și a kenyanului
Kipchoge Keine, primul câștigător al trofeului Laurii Olimpici, este vestită
prin intrarea-n scenă a două sute de copii, îmbrăcați în alb , care aleargă
înălțând zmeie cu visele lor de pace.
Aprinderea
flăcării olimpice încheie o ceremonie plină de simboluri și mesaje … O flacără
olimpică vizibil mult mai mică decât în edițiile precedente, parcă direct
proporțională cu bugetul investit, dar mult mai impresionată prin manifestul
său pentru micșorare emisiilor de gaze din atmosferă prin limitarea risipei și
cumpătarea consumului. Înconjurată de puterea soarelui simbolizat într-o
lucrare de artă, aprinderea flacării olimpice confirmă spusele președintelui Comitetului
Internațional Olimpic:
"Astăzi scriem istorie,
aceste Jocuri Olimpice vor fi un mesaj de speranță în aceste timpuri dificile,
iar flacăra va duce acest mesaj în toate colțurile Braziliei și în lumea
întreagă"
Foto: Javier Soriano/AFP/Getty Images
Panorama de pe varf ... și noi imortalizând spectacolul naturii ... 
Muntele Roșu – Cabana Ciucaș – traseu parcurs în 1½ - 1¾ h
Cabana Ciucaș – Vârf Ciucaș – traseu parcurs în 2 – 2¼ h
