Jocurile Olimpice ... un manifest

Foto: Morry Gash/AP

Cu câteva zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice, când am realizat eu că fusul orar ține cu mine și pot prinde o mare parte a transmisiunilor în direct, nefiind la birou în timpul acestora, m-am apucat să caut un program al olimpiadei și ce sportivi români avem ... Să fiu și eu alături de ei de pe canapea ... Și uite așa m-am lovit de niște articole, de nici nu-mi mai venea să vreau să mă mai uit, nu alta - numai dezamăgiri pe toate planurile. 

Așa că, pe bună dreptate, atunci când am avut prima tentativă de a-mi da cu părerea despre Jocurile Olimpice de vară de la Rio, deși aveam în minte o grămadă de subiecte pe care aș fi vrut să le dezvolt – toate legate de România, performanțele și contra-performanțele ei, de infrastructură și raportarea noii generații la sport – m-am blocat, din curiozitate exacerbată, la întrebarea:

Ce ar mai putea aduce nou Brazilia la ceremonia de deschidere de la Jocurile Olimpice față de cea de la Campionatul Mondial de acum doi ani?

Exceptând Zika, nimic nou față de Campionatul Mondial de acum doi ani, doar că-n loc de echipa de gimnastică vorbeam de echipa de fotbal, care, evident, nici ea nu se calificase. Și cum ceremonia de deschidere de atunci nu m-a dat pe spate – habar nu am de ce, dar mi s-a părut fadă în contextul așteptărilor mele, care aveam în minte Carnavalul de la Rio cu carele alegorice și școlile de samba, și-n urechi poveștile unor prieteni brazilieni despre viața și petrecerile lor – acum, la Jocurile Olimpice, nu credeam că pot să văd ceva nou sau mai mult decât atunci. Adică o ceremonie, care să respecte datina, un spectacol cu multă culoare, muzică și dans, despre istoria țării, cu defilarea sportivilor, discursul oficialilor, ridicarea steagului și aprinderea flăcării olimpice ... Ce-i drept speram la ceva mai spectaculos ca atunci.

Foto: Getty Image

Dar au avut ei grijă să-mi arate că m-am înșelat, punând în scenă o ceremonie de deschidere manifest cu un mesaj extrem de emoționant de salvare a planetei prin împădurire, pace și toleranță ... un mesaj demn de o competiție sportivă, care stă sub semnul fair-play-ului și care sper să fi ajuns măcar la un sfert din cei ce-au urmărit (estimare ~3 miliarde de oameni).

Copilul pierdut în labirintul urban din beton, metal și sticlă, căutând parcă o fărâmă de viață într-o lume mecanizată pentru confortul propriu al celui ce și-l permite … aș fi putut fi eu sau tu … și suntem toți în același timp chiar dacă realizăm sau nu.

Mă regăseam, fără voia mea, într-un București, în care betoanele stăpânesc rădăcinile copacilor și acoperă prea rapid și puținul spațiu verde care-a mai rămas, într-un București în care mașinile au mai multe drepturi decât pietonul și în care la peste 30 de grade ne ascundem la umbra unor cutii cu aer condiționat. Mă regăseam pe un drum într-o țară cu prea puțină infrastructură pentru cât ar fi nevoie, depășind camioane încărcate până la refuz cu bușteni, întrebându-mă dacă sunt tăieri autorizate sau furturi meschine aprobate tacit. Mă regăseam la poale unui munte care, parcă, venea peste mine după ce și-a pierdut rădăcinile într-o luptă inegală cu topoarele. Mă regăseam pe-un deal, stând pe-o buturugă privind la alte buturugi pe linia orizontului. Și, brusc, nu m-am mai regăsit în povestea aceea din copilărie în care spiritul copacului veghea asupra noastră ca noi să putem respira aer curat … într-o lume curată.

Foto: Jamie Squire / Getty

„O floare a răsărit pe stradă” … Copilul se oprește fascinat … natura s-a luptat și a spart zidul de beton către un nou început … Și totul depinde de noi să-nțelegem că trebuie să o lăsăm și să o ajutăm să renască, pentru a ne salva de noi înșine și propriile noastre distrugeri.

E cald … din ce în ce mai cald … ghețarii se topesc și lacrimile lor șiroaie înghit o nouă Atlandidă formată din orașe, pe care noi, astăzi, le cunoașteam: Amsterdam, Dubai, Shanghai și Rio de Janiero. Orașe, pe care, poate, stră-strănepoții noștri nu le vor vedea niciodată.

O lume nouă nu poate începe fără noi … și sportivii care intră-n arenă plantează începutul … o sămânță dintr-un pom pentru o pădure a lor, a atleților la Rio … Turnurile urbane se transformă-n purtătoare de speranță și ca-ntr-un ritual, pe ritmurile de samba ale școlilor braziliene viața merge mai departe, natura urmându-și cursul firesc, turnurile deschizându-se către natură simbolic într-o pădure a cercurilor olimpice.

Toți putem avea o pădure a noastră! Trebuie doar să vrem! 

O secundă de liniște și mesajul este parcă aruncat spre cer cu focuri de artificii … Alături de alte 205 țări și o Echipă Olimpică a Refugiaților, România, prin sportivii săi, a sădit sămânța sa de speranță în Orașul Minunat (Cidade Maravilhosa așa cum i se mai spune orașului Rio de Janeiro) al unei țări a cărei denumire este dată de-un copac – pau-brasil … Și restul depinde numai de noi.

Foto: Richard Heathcore - Getty Image

Într-o lume dezbinată și-nsângerată, în care unii își doresc să-nlocuiască bucuria cu frica și-n care cultul urii capată valențe prea mari pentru o lume așa mica, Jocurile Olimpice acceptă și-ncurajează 10 sportivi ai nimănui ce formează Echipa Olimpică a Refugiaților.

”Transmiteţi un mesaj de speranţă pentru milioane de refugiaţi de pe glob care au fost nevoiţi să-şi părăsească locuințele din cauza violenţelor și-a foametei. Spiritul vostru aduce multă speranţă. Bine aţi venit în această lume olimpică”.(Thomas Bach – mesajul său pentru echipa refugiașilor din discursul de deschidere)

Foto: Cameron Spencer / Getty

Speranța unei lumi mai bune, invocată în discursurile oficialilor și a kenyanului Kipchoge Keine, primul câștigător al trofeului Laurii Olimpici, este vestită prin intrarea-n scenă a două sute de copii, îmbrăcați în alb , care aleargă înălțând zmeie cu visele lor de pace. 

Aprinderea flăcării olimpice încheie o ceremonie plină de simboluri și mesaje … O flacără olimpică vizibil mult mai mică decât în edițiile precedente, parcă direct proporțională cu bugetul investit, dar mult mai impresionată prin manifestul său pentru micșorare emisiilor de gaze din atmosferă prin limitarea risipei și cumpătarea consumului. Înconjurată de puterea soarelui simbolizat într-o lucrare de artă, aprinderea flacării olimpice confirmă spusele președintelui Comitetului Internațional Olimpic:

"Astăzi scriem istorie, aceste Jocuri Olimpice vor fi un mesaj de speranță în aceste timpuri dificile, iar flacăra va duce acest mesaj în toate colțurile Braziliei și în lumea întreagă"

Foto: Javier Soriano/AFP/Getty Images