Șoc și groază - al doilea om în stat s-a băgat în față pe ușa din dos

Ce-nseamnă, domne', să fii șef la Senat. Să fentezi și tu o coadă, ca tot omu' și să te-alegi cu dosar penal. Asta înseamnă să fii Călin Popescu Tăriceanu! 

Păi de, dacă a vrut să fie om dă valoare, al doilea-n stat … dujmanii nu doarme … Funcția-i de vină, normal! Dacă era și el un șmecher mai mic, de nu știa nici naiba de el, unul cu o rudă, care are un amic, care știe el pe cineva de la permise, fie că-i vorba doar de femeia de serviciu ... bă, nu tu televiziuni, nu tu tămbălău … Nu se prindea nimenea … Și dacă se prindea vreunu’ … Ce dacă? ... Pleca acasă cu permis și ceva carne-n frigider.  Da’ așa … când mulți vor să-i ia locul … suportă consecințele.

Vărul ăluia de are o rudă

Domnule Tăriceanu, habar n-aveți ce-ați pierdut când ați fentat ditamai coada aia de 1000 de persoane dornice să-și ia și ele permisul. O prietenă bună și-a schimbat și ea permisul acum vreo două luni, înainte să intre-n vigoare ordonanța aceea cu micșorarea birocrației și când mi-a povestit ce m-așteaptă nu știam dacă să râd sau să plâng. Știți cumva bancurile acelea cu cât de mult întârzie trenurile în România – gen’: un puști și-a făcut majoratul în tren spre Oradea, iar când plecase din gara din Galați avea doar 17 ani – cam așa e și la permise … când ajungi dimineața acolo ai impresia că ai prins coada de ieri.

Dacă cu actele necesare pentru dosar te mai descurci printr-o pauză de masă, mai după program sau îți mai iei o oră liberă de la birou, la eliberare îți trebuie clar o zi de concediu … că de, coadă mare, mon cher.

Ce? Erați deja-n vacanță? Inadmisibil … Cine ar vrea să piardă o zi din vacanță, și aia scurtă, pe la cozi? Nimeni! Normal! Oameni răi, domne’ …

Ca să nu mai zic că ce să cautați dumneavostră, cu așa o funcție și așa o responsabilitate pe umeri, acolo la coadă, când treburile statului nu stau s-aștepte? Dar de la cine am auzit eu asta? A … de la dumneavostră … mare adevăr ați spus.

Cu dosaru-n mână, prietena mea, de care ziceam mai sus, s-a prezentat de dimineață, pe la 9 fără un pic, și și-a luat cuminte locul la coadă … La ghișeul pentru Ilfov unde erau zece cu toții, era cu bon de ordine, stăteau jos și așteptau comod să fie chemați … Dar acolo pentru muncipiu puhoiu’ tot stătea-n picioare ... o oră, două, trei ... depinde de noroc ...

În timpul acesta îți faci prieteni noi, socializezi, descoperi că-ți lipsesc acte de care nici n-ai nevoie, îți lași rând la coadă și mai dai o fugă peste stradă la xerox. După trei ore de stat acolo ai impresia că vă cunoașteți de-o viață – femei și bărbați de diferite vârste și categorii sociale, cantonați din voia statului în același loc, discută, bârfesc și-njură la unison pe nenoricitul ală de la ghișeu că nu se mișcă și-el mai repede sau nu-și cheamă un coleg la ghișeul de lângă ... Unitate, nu glumă!

Domnule Tăriceanu, ce de electorat era acolo! ... Făceați o baie de mulțime și pe lângă permis, în toamnă măcar juma’ din coada aia vă vota, că acum erați de-al lor. Dar poate v-ar fi lăsat oamenii de bunăvoie să intrați în față ... De obicei funcționează la anumite femei, de preferință blonde și cu gura mare ... dar nu obraznic ... Dar cine știe poate v-ajuta funcția.

După experiența avută, primul sfat pe care mi l-a dat prietena respecitivă suna cam așa:

Dacă te duci să-ți schimbi permisul, vopsește-te blond patinat, îmbracă-te cu fustă, dar nu prea scurtă, așa office și musai pantofi stiletto. Te miorlăi un pic, că ce importantă ești tu în firmă și cum nu poți să-ntârzii la ședința de ora 10.00 și gata. Durata așteptării se reduce drastic de la 3 ore la 15 minute, dacă știi să-l găsești pe un el, gentleman adevărat, eventual al doilea sau al treilea la coadă, care să răspundă afirmativ la: vă rog frumos, mă grăbesc rău, pot să intru în fața dumneavostră ... vă mulțumesc mult!

Acum când mă gândesc cu groază că aș putea să i-o iau înainte vreunei avocate, parcă n-aș mai încerca ... nu de alta, dar cele mai periculoase-s ticurile profesionale ... și vorbesc din experiență aici. Sfaturile primite de la ea continuă:

Nu te obosi să te machezi pentru poză ... nici nu-ți dai seama când îți face poza, ca să zâmbești măcar ... îți spune că e bine și când iei permisul te-ntrebi dacă chestia aia gri ești tu ...

Așa că, deși ați fost model, nu vă așteptați să aveți o poză profi. 

Inevitabil te-apucă prânzul la coadă și după atâta mișcare și bătut pasul pe loc, lihniți de foame, cu toții, bisericuțe, bisericuțe, mergem după miros prin restaurantele din vecinătate. Înclini să crezi că patroni-s mână-n mână cu ăia de la permise ... să aibă clientelă zilnică ... cu sutele. Eu împreună cu noile prietene, mergem ca niște doamne, ce suntem, la o terasă din apropiere. Fiecare vorbește de viața ei ... Una-i contabilă, are doi băieți, unu-i student la medicină, mândria familiei ... celălalt e mic, dar e olimpic la matematică ... Cealaltă manipulator marfă în Italia, 9 luni muncește, 3 stă acasă în țara cu familia și ăla mic, de-l cresc bunicii ... Și eu, cu gândul la vacanță și la mâța de-am lăsat-o acasă. Ca-n Desperate Housewives – doar că noi abia ne-am cunoscut. La masa alăturată un tip, și el tot de la permise. Una din „neveste” intră-n vorbă, filtrează ușor, dar se desumflă rapid când domnu-i face cunoștință cu nevasta de-i stătea alături.

Amintiri de la masa de prânz 

Bănuiesc că nu crede nimeni că odată depuse actele și făcută poza s-a terminat și-apare ca printr-o minune permisul mult dorit. Evident că nu, te odihnești vreo două ore de la atât stat în picioare și ocupi frumos loc la altă coadă, una mai mică, ce-i drept.

Când am primit permisul, am crezut că am câștigat la olimpiadă! Mă dureau picioarele, ca după un sprint lung. Mi-am luat la revedere de la toată lumea, sperând să-i mai întâlnesc și peste 10 ani în aceeași coadă, că nu cred că se schimbă ceva într-un timp așa de scurt și mă-ndrept spre casă. A fost o zi lungă, dar a meritat!

Finalul mult dorit 

Vedeți domnule ce-ați pierdut – o zi de vacanță minuntă!

PS: Acesta este un pamflet tratați-l ca atare!

Acum, chiar nu glumesc. Coada de la permise e așa de ceva ani buni. Îmi e greu să cred că domnul Tăriceanu a fost primul și ultimul de a fentat-o. Ce nu înțeleg eu este de ce vă ofuschează mai tare că s-a băgat el în față și nu faptul că există zilnic acolo o coadă de sute de persoane? Poate îmi explică și mie cineva! Media cu voi vorbesc.