Pokemon Go

V-ați gândit vreodată cum ar fi arătat Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, dacă acesta ar fi copilărit în vremurile noastre ... Cum ar fi fugit el la calculator să prindă un raid din World of Worcraft, cum ar fi pierdut nopțile cu Dota sau cum în loc de Pupăza din tei ar fi vânat Pokemonul din Parc.

Cel mai probabil, nici Mihai Eminescu nu ar mai fi cutreierat pădurile, nu de alta, dar nu ar mai fi găsit prea multe, că le-au tăiat alții-ntre timp ... și-n condițiile actuale poate asta ar fi ieșit:

Fiind băiet betoane urbane eu cutreieram / Și m-așezam ades pe vreo bordură / Iar brațul drept pe touch screen îl puneam / Să simt cum telefonu-ncet vibreză / Când pe Pikachu eu îl prindeam.

Eu nu l-am prins pe Pikachu, dar sunt pe urmele lui ... eu și alți câteva zeci de milioane de oameni ... cu mult mai mulți decât cei ce adună zilnic bombonele pe Candy Crush și, surprinzător, mult mai mulți decât cei care caută aventuri de-o noapte pe Tinder. 

Păi se putea? O isterie internațională și eu să nu fac parte din ea?

După fenomenul Triburile (un joc online, pe calculator, cu multe sate, alianțe, războaie, strategii ... nopți pierdute, etc.), de prin timpul facultății - anturajul bată-l vina – primul și ultimul joc online pentru mine până la Pokemon, credeam că gata, asta a fost cu epoca gaming în ceea ce mă privește; eu nefiind oricum vreo pasionată în domeniul acesta.

Dar vorbim de Pokemon ... Știți voi desenele alea animate (anime cum le zice lumea acum) cu monstruleții aceia drăgălași, cu Ash, cu Pikachu și cu echipa Racheta, care ne băgau în casă mai ceva ca ora de masă, pe vremea când noi la 12, 13 ani, încă, ne consideram copii și nu adolescenți precoce. După Tom și Jerry, Pokemon a fost a doua dragoste ... și imediat ce-a apărut mi-am dorit un Pikachu ca animal de companie, pe lângă celelalte de le-aveam prin curte ... Și uite așa, a apărut unul de pluș, cadou de Moș Crăciun sau ceva de genul ... apoi un joculeț, în care Pikachu se lupta cu Miau și eu și frati-miu făceam cu schimbul pentru că evident amândoi îl voiam pe Pika-Pika. Și acum ... amândoi vrem să-l antrenăm virtual.

Când a apărut Pokemon la noi, eu încă mai aveam prieteni care se uitau la un televizor alb negru, se uitau și se rugau în același timp să nu bată vântul și să miște antena de pe casă ... asta ca o paranteză ca să-nțelegeți cam ce avansați eram atunci și de ce acum, ca adulți, ne bucurăm la jucăriile copiilor mai tare ca aceștia.

La-nceput am instalat Pokemon Go din curiozitate și, poate, din nostalgia copilăriei, apoi m-a prins ... după cum vedeți n-am mai scris nimic de ceva timp și s-au întâmplat o grămadă de lucruri de atunci. Și după două săptămâni de vânătoare, 120 km, 64 de monstruleți diferiți și peste 800 prinși în total, logic că o să-mi dau cu părerea fix despre Pokemon Go!

Ce este Pokemon GO.

La cât de mult s-a discutat și s-a postat despre acest joc și la cât de multe știri false s-au viralizat doar ca să atragă atenția asupra lui, puțin probabil să mai fie cineva, care să nu fi auzit despre Pokemon Go. Dar pentru cei care habar nu au despre ce-i vorba, Pokemon Go este un joc de realitate augmentată, care transpune virtualul în real, aducând, prin intermediul camerei smartphone-ului, monstruleții simpaticii din desenele animate lângă tine în orașul tău.

Deși e o aplicație gratis, jocul, care a înnebunit planeta, este o remarcabilă idee de business atât pentru cei care l-au făcut, logic de altfel, dar și pentru companiile și industriile conexe. Majoritatea jocurile de genul acesta merg pe ideea unei aplicații gratis, ca să te prindă rapid, să nu te gândești de două ori înainte să o descarci, câștigurile venind ulterior din cumpărarea (cu bani reali) a diferitelor lucruri care te ajută să avansezi mai ușor. Poți și fără, dar trebuie să fii cerebral. Fiind vorba de Pokemon, un joc și un anime cu o tradiție de vreo 20 de ani, admirat de multe generații de copii și adolescenți, noua aplicație pleacă de la o piață de desfacere foarte bine conturată, pe care trebuie să o dezvolte – de aici reieșind numărul mare de utilizatori. Jocul a fost făcut pentru telefoane de ultimă generație, cu ultimele update-uri de soft, așa că dacă nu ai minimum Android 4.4 sau minimum Iphone 5+ și chiar vrei să joci îți trebuie telefon nou. Și uite așa cresc încasările la companiile producatoare de telefoane. Apple și Google primesc și ei cotă parte din profit deoarece aplicația este descărcată din magazinele lor. Și pentru că jocul consumă foarte tare bateria, uite cum cresc vânzările și aici. Ca să nu mai vorbim de extrem de multe variante prin care poți să-ți faci reclamă cu ajutorul aplicației și să-ți faci din jucătorii de Pokemon Go propria ta clientelă … Și dacă te duce capul poți să-ți faci chiar tu propriul business pe seama Pokemon Go, dar te las să-l descoperi singur.

Cum se joacă?

Găsești aici.

Ce are bun:

Te scoate din casă și te face să faci mișcare. Pentru a prinde monstruleții buclucași trebuie să te plimbi prin oraș, în căutarea lor, de preferat prin parcuri, pentru că e mai puțin periculos. Și dacă vrei să fentezi mișcarea, luând mașina din parcare, ți-ai luat țeapă, pe lângă faptul că e ilegal și poți lua și-o amendă, aplicația are limitare de viteză – undeva la 30km/h. Și nu doar a-i prinde necesită mișcare, ci și eclozarea ouălor de 2, 5 sau 10km, care îți dau diverși pokemoni ... puterea monstrulețului ieșit din ou fiind direct proportională cu distanța parcursă. 

E clar că acest lucru s-ar putea face și altfel, dar pentru mulți se pare că în lipsa ambiției proprii e bun și acest joc. După ce în ultimii ani am renunțat pe rând la antrenamente, la mersul la sală, iar bicicleta a fost tot mai des înlocuită de mașină, uite acum mă pot lăuda cu o medie de 10 km merși pe zi. E ceva, nu?

Fără nici o intenție de a jigni pe cineva, dar mai bine de jumătate din cei, pe care-i văd zilnic pe stradă și aici mă refer la tineri, fie că se joacă sau nu Pokemon Go sunt plinuți, grăsuți, grași și chiar obezi … și asta e o problemă. Pe mulți din ei se vede lipsa de mișcare, lipsa de mers … târâie picioarele și gâfâie după 100m … se așează, se odihnesc și o iau de la capăt. Și da, pentru ei e foarte bun jocul acesta. Dar pentru că și unul dintre cele mai nocive lanțuri de fast-food nu a putut sta deoparte în isteria Pokemon Go, rugămintea mea e să nu stricați ce-ați început.

Îți cunoști orașul, cunoști locuri noi, parcuri noi, clădiri noi … chiar și denumirea lor. Ai acele Poke-Stop-uri, care îți dau diverse chestii utile în joc: bile, ouă, poțiuni și care sunt poziționate strategic pe hartă în fața monumentelor istorice, muzeelor, bisericilor, diverselor magazine, intrărilor în parcuri, etc.. Atunci când intri pe Poke-Stop automat îți apare o fotografie și denumirea obiectivului și, inevitabil, scoți capul din telefon și te uiți în jur. Și apropo de asta … chiar sunt parcuri în București și sunt destul de sigure, față de acum 10 ani când îmi era frică să merg singură în ele, partea proastă e că sunt extrem de betonate.

Socializezi în lumea reală. Cum nu e recomandat să bați străzile de unul singur, mai ales dacă nici nu cunoști zona, așa că ia un prieten, doi ... vă plimbați împreună și povestiți … chestia aia cu gașca, cu care noi aștia de-am copilărit prin ’90 suntem foarte familiarizați.

Cunoști oameni noi. Deși jocul e virtual nu ai varianta de chat ca la cele de pe PC, așa că odată ieșit din casă, în locuri populate cu oameni cu aceeași îndeletnicire ca a ta, e ușor să legi conversații … despre pokemonii pe care-i ai, unde i-ai prins, ponturi despre joc … despre ce a mai apărut nou în materie de gaming sau industrie IT și de ce nu, chiar despre ce faci în viața de zi cu zi, ce studiezi, ce lucrezi, etc. Aveți grijă că nu toți cei cu care interacționați sunt binevoitori.

Păstrează gradul de competitivitate la acel nivel care nu provoacă ură-ntre jucători, toți având posibilitatea să captureze același pokemon în același loc și în același timp și bazându-se foarte mult pe informațiile primite de la alții descurajează egoismul și invidia dintre cei ce-l joacă. Deși ca rezultat final, colecția de pokemoni e la fel de inutilă ca orice altă colecție (timbre, bibelouri, etc.), bătăliile pentru un loc în Gym, creșterea în level sau capturarea cât mai rapidă a câți mai mulți monstruleți și implicit un număr cât mai mare de kilometrii parcurși, fac jocul să fie atât de competițional cât să aibă adepți.

Ce are mai puțin bun:

Provoacă dependență - și-am simțit-o pe pielea mea. După primele zile, în care am ieșit fugitiv întâlnindu-mă cu ceva prieteni pe care nu i-am mai văzut de mult la o bârfă în parc, am simțit nevoia să-mi fac drumul de la birou acasă ceva mai ocolit și să treacă printr-un parc. Și după cum ziceam mai sus cine a mai avut timp de laptop și de scris când și prietenii și pokemonii vor să te scoată din casă.

Diminuează concentrarea și atenția. Faptul că nu mergi perfect conștient poate duce la tot felul de accidente, așa că atenție pe unde traversați, atenție la gropi, atenție la oameni și nu în ultimul rând atenție la hoți. Iar dacă aveți copii mici stați cu ochii pe ei, nu pe Pokemon ... nu de alta, dar au tendință să fie mult mai greu de găsit decât Pikachu.

Ce vorbește lumea despre el:

Te manipulează. Și da, este adevărat, jocul se bazează mult pe incapacitatea omului de control și pe efectul de turmă generat de o modă, dar având în vedere că vorbim de o societate bazată pe consum, Pokemon Go nu te manipulează mai mult ca altele … De fapt ce nu te manipulează în ziua de azi? Sunt foarte multe lucruri, chipurile foarte bune pentru tine sau pentru societate, unele care chiar își doresc să fie adevărate norme morale, care te manipulează la fel de mult sau poate chiar mai tare ca acest joc. Dar aici problema e la nivel de etichetă dacă nu ești manipulat de ceea ce mă manipulează pe mine ești prost … pe principiul eu nu am votat PSD deci sunt deștept așa și cu eu nu mă joc Pokemon Go și sunt un adevărat geniu.

Te supraveghează și este un mijloc de a aduna date. Nu ai nevoie de o aplicație de genul Pokemon Go ca să fii supravegheat (să se știe în orice moment unde ești), este de ajuns un telefon mobil funcțional cu acces la internet. Ca să nu mai vorbim că există chiar metode de localizare pe care le poți folosi și tu dacă ți-ai pierdut telefonul sau ți l-a furat careva … deci fără nici o legătură cu această aplicație. Cât despre asta ca jocul e un mijloc de a aduna cât mai multe date din telefonul tău, informație aflată din extrem de multele postări de pe rețelele de socializare, nu pot spune decât că Facebook face asta de cu mult înainte să apară Pokemon Go și nu văd să vă deranjeze așa tare, atât timp cât încă-l folosiți.

În lume se-ntâmplă o grămadă de nenoriciri și noi de Pokemon avem nevoie! Vă rog să-mi spuneți voi, cei care atunci când faceți această afirmație sigur v-ați și apucat de treabă, cu ce pot să vă ajut ca să le oprim.