Bucureşti, sector 3, Dristor

Amintiri din '98

Mă plimbam zile trecute prin cartier, fără vreun rost anume, aşa ca după serviciu, ca de relaxare … şi habar nu am ce conexiuni neuronale s-au produs la nivelul corterxului meu central … dar mi-am amintit cum au fost începuturile mele de cetăţean al capitalei.

Am avut norocul să imi petrec mai bine de jumătate din copilărie, într-un oraş mic şi cochet de munte, în casa bunicilor cu grădină mare, copaci, animale şi toate cele … aşa că pentru mine, mult timp, Bucureştiul a însemnat doar locul de muncă al părinţilor, Grădina Zoologică, Antipa şi Circul (sincer vorbind, acum când circul s-a mutat în parlament şi la tv, iar tot mai mulţi oameni involuează la statutul de animale; realizez că, de fapt, aşa mă pregăteau părinţii mei pentru viaţă). Din scurtele vizite, poveşti, cărţi şi din ce mai învăţam pe la şcoală … în mintea mea de copil, Bucureştiul era un fel de comună … o adunătură de sate ceva mai mari, denumite generic cartiere … aşa că atunci când s-a pus problema de mutat … aveam deja o părere formată despre capitală şi singurul inconvenient era lipsa munţilor. Şi uite aşa, undeva prin generală … am înlocuit brusc priveliştea din faţa casei, aceea cu munţi şi păduri cu cea din spatele blocului … unde evident erau doar alte blocuri, o parcare şi multe gunoaie … vecinii de la curte cu vecinii de palier … pe unii dintre ei necunoscându-i nici în ziua de azi … grădina casei cu parcarea din spatele blocului … legumele din grădină cu cele de la piaţă … dar nu în ultimul rând casa cu blocul …

Read More

Un cerc vicios ...

Unul, un pic mai abţiguit aşa, o masă mai încolo, oltean după grai, supărat nevoie mare … comenta cu foc, aproape cocoţat pe masă, şi uite cam aşa zicea: “E hai, că făcură ei ce făcură şi iară desfăcură … păi nu ştiu cum se-nvârtiră ei aşa … se gândiră şi iote că ne-ntorserăm de unde plecatărăm … Păi, băi, fraţilor … cum se poate, băi … fu …“ şi-n timp ce era scos cu forţa afară de cei doi amici de troscăneală a urmat o ploaie de neaoşe injurături … când la adresa celor doi când pentru toată clasa politică …

Read More

Prea multă ură ...

Treci de la ura de ţară, la ura de semeni şi-n cele din urmă la ura de sine. Am ajuns în acel stadiu al urii în care nici nu mai contează motivul … îl urâm pe cel de lânga noi că nu e ca noi, că nu e cu noi, că are mai mult, sau mai puţin şi cere, că are un handicap şi că e ajutat, că e gras sau slab, alb sau negru, că are o casă, o slujbă, un salariu mai mare, o altă religie, afiliere politică sau orientare sexuală ... ce mai, il urâm doar pentru că există … îi urâm pe cei care iubesc, şi poate câteodată şi pe cei ce ne iubesc … urâm bancherii, guvernanţii, senatorii, preşedintele şi nu în ultimul rând şi ţara. Ne urâm şi pe noi.

Şi-acum ne urâm şi bătrânii … îi urâm că merg cu mijloacele de transport în comun când e aglomerat, că ne cer locurile-n autobuz, că se mişcă-n reluare pe trecerea de pietoni, că ne bagă-n seamă pe stradă şi ne povestesc vrute şi nevrute, că merg la biserică, că din cauza lor se construiesc biserici … dar nu în ultimul rând şi cel mai important pentru că au pensii, se uită la tv, sunt manipulaţi şi merg la vot.

Read More