Unul, un
pic mai abţiguit aşa, o masă mai încolo, oltean după grai, supărat nevoie mare
… comenta cu foc, aproape cocoţat pe masă, şi uite cam aşa zicea: “E hai, că
făcură ei ce făcură şi iară desfăcură … păi nu ştiu cum se-nvârtiră ei aşa … se
gândiră şi iote că ne-ntorserăm de unde plecatărăm … Păi, băi, fraţilor … cum
se poate, băi … fu …“ şi-n timp ce era scos cu forţa afară de cei doi amici de
troscăneală a urmat o ploaie de neaoşe injurături … când la adresa celor doi
când pentru toată clasa politică …
Şi, nu
pot zice că m-a deranjat prea tare … că nu era violent sau ceva, îşi dădea şi
el cu părerea … da’ m-a pus pe gânduri omu’ … că-ntr-un fel avea dreptate
… Păi, uite, acu’ nici mai bine de patru luni constatam cu stupoare şi
noi şi aleşii că nici ISU n-are ISU (şi atunci ce pretenţii să avem de la
alţii?) şi că la un cutremur, nici prea mare nici prea mic, ne cad case-le-n
cap şi nu numai tencuiala ca-n prezent … şi-n doi timpi şi trei mişcări au dat
ei o lege de ne lămuriră. După ce au închis juma’ de Bucureşti şi ce mai era
nefalimentat de prin celelalte oraşe din ţară, după ce au realizat că nu au
bani decât pentru vreo câteva consolidari (restul fiind pus deoparte pentru
borduri, betoane, panseluţe şi alte d-astea de se reînnoiesc anual … şi nu ştiu
cum era să uit pentru pensiile speciale), acum că au rămas cu clădiri care nu
produc profit nici cât să-şi administreze cheltuielile, când nu mai
incasează bani la buget de la proprietarii, care cu bună ştiinţă iţi
semnează sentinţa finală (în tăcere suferinţa-i mai mare după şpagă, nu după
impozite şi taxe) şi nu în ultimul rând după ce au văzut funcţionarii publici
că acum chiar au de muncă … am revenit la funcţionarea pe proprie
răspundere şi anul acesta.
