Dacă
Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici ... numai Dumnezeu știe … eu mă voi rezuma la a răspunde prin ... habar
nu am ... Ceea ce știu sigur este simplul fapt că discuțiile pro și
contra catedralei sunt așa de inutile și tardive, acum când construcția e mai
bine de jumătate ridicată. Probabil și ce voi scrie, mai jos, va fi la fel de
inutil pentru unii, așa cum este catedrala pentru alții.
Am
crescut într-o familie în care Dumnezeu era invocat des ... biserica făcea și
ea parte din viața de fiecare zi, chiar dacă uneori doar prin simplul auz al
clopotelor care îți dădeau de veste ... Cu toate acestea recunosc că eu nu am
fost și nici nu sunt foarte dusă la biserică ... nu știu, nici măcar dacă L-am
găsit sau nu pe Dumnezeu ... sau dacă-L caut în vreun fel ... Cu toate acestea
a existat o biserică a copilăriei, din piatră, nici prea mare, nici prea mică
(bine, acum, în comparație cu catedrala, orice biserică e mică) și deși nu am
participat eu la prea multe slujbe ... ceea ce mi se părea fascinant atunci era
ideea de comunitate și bucuria întâlnirii chiar dacă uneori motivul întâlnirii
era extrem de trist. Normal că pe parcurs s-a mai schimbat părerea … dar,
intenționat sau nu, mă voi limita doar la acel sentiment de la șase, șapte
anișori.
