Stau, de ceva vreme, în fața calculatorului
și mă tot gândesc dacă e bine sau nu să scriu acest text ... îmi propusesem să
nu scriu despre violență, religii, războaie, terorism ... dar uite, că, vorba
unui coleg de-al meu de muncă, „mă mâncă” ...
Vineri seară, m-am întâlnit întâmplător,
într-un magazin, cu un amic ... și din vorbă-n vorbă ... eu cu gândul la
mâncare ... el cu ochii după fete ... mă-ntreabă:
- Ai văzut, mă, fetele alea, săracele, de și-au luat bătaie? Ce zici, mă? Cum de s-a ajuns aici?
- M-așteptam ... nu mă mai surprinde de mult violența. (răspund eu, pe picior de plecare, încercând să evit subiectul, imediat ce realizez că răspunsul meu l-a cam șocat)
- Dar cum, mă, te așteptai ?... erau .... fete!
- ... eu, liniște ... aș fi avut atâtea lucruri de spus ... și totuși n-am făcut nimic altceva, decât să mă scuz că mă grăbesc și să plec mai departe ...
Evident
că am auzit și eu știrea cu cele două tinere de religie musulmană agresate pe
stradă-n București de cinci dobi ... aaa .... specimene umane ... care au ieșit
la vânătoare de teroriști ... că na, atât i-a dus pe ei tărtăcuța.
Am auzit știrea, sau mai bine zis comentarii
asupra incidentului, de-a lungul întregii zile ... dimineața, în drum spre
serviciu, la shaormeria din colț, în autobuz, la piața de lângă birou ... mai
târziu, chiar la birou ... apoi pe facebook, la tv și nu în ultimul rând ca
subiect de discuție la colț de raft cu amicul de mai sus. Auzisem atât de multe
variante și păreri în ziua aia ... că nici măcar nu am avut curiozitatea să văd
dacă e păcăleală de-ntâi aprilie sau nu (s-a dovedit că nu) ... ba că ură, discriminare
... inaccesibil, revoltător ... cum de-a fost posibil? ... poliția nu ia
atitudine ... ba drepturile omului ... ba că meritau și bine le-au făcut ... că
religia ... că moscheea ... că teroriștii ... că aia de le-au agresat meritau o
mamă de bătaie să le vină mintea la cap ... orice ... așa că atunci când amicul
ăsta a deschis subiectul, recunosc că eram cam sictirită ... iar remarca cu erau
fete ... m-a surprins și nu pentru că a venit de la un tip destul de
misogin de felul lui ci pentru că o gândisem și eu întreaga zi ...
Clar, că acest incident intră în categoria de AȘA
NU ... clar că nu e normal să rezolvăm problemele sau să socializăm cu
pumnul ... și după cum bine a punctat tatăl fetelor ... „este un caz
mai ... de puști” ... „este o lipsă de educație, lipsă de cultură” ... dar
ce facem că asta cu lipsa de educație nu rămâne doar la nivel de puști? ...
Adevărul e că, da, nu mă mai surprinde de
mult violența ... aud și văd atât de multă violență-n jurul meu, încât am
impresia că dacă voi lua un pumn pe stradă s-ar putea să mă gândesc ori că-l
merit ori să-l dau înapoi ... dar na, cum de când s-a inventat fuga sunt cea
mai tare la bătaie, e posibil doar să mă șterg de praf, plângând și adunându-mă
de pe jos ... dar sigur voi face raiting în vreo emisiune de profil
îndobitocirea populației cu sau fără voia mea ... Poate, pe de o parte, acesta
a fost și motivul pentru care am stat să mă gândesc dacă să scriu sau nu acest
text ... dacă nu voi crea mai multă ură decât avem deja ... sau dacă din atâta
obișnuință nu-mi voi expune și eu propria-mi violență pe tapet.
Dar, pentru că răspunsul meu de mai sus cu „M-așteptam
... nu mă mai surprinde de mult violența” l-a făcut pe amicul meu să
caște ochii mari la mine ... uite și câteva argumente, povești, exemple, care
m-au făcut să ajung, așa rapid, la o astfel de concluzie.
1. La fiecare 30 de secunde, în România, o
femeie este bătută de partener ... așa suna acum un an sau doi o statistică
despre violența împotriva femeii ... sau ceva mai recent alta spunea că
aproximativ 200 de femei/an sunt omorâte în bătaie ...
Doar ce, acum câteva luni, am asistat la un alt caz revoltător– cel al fetei de la salvamont, lovită și
ea, de mă mir că s-a mai ridicat ... Știrile sunt pline de astfel de incidente,
doar că cu finalizări dramatice, că altfel nu sunt senzaționale ... Și, cred,
că vi s-a-ntâmplat și vouă să vedeți un bărbat care să bată o femeie ...
Deci, dragă prieten, eu știu, chiar și atunci
când faci remarci misogine, că părinții tăi te-au educat frumos, spunându-ți că
o femeie nu se atinge nici cu o floare ... dar la fel de bine știu că mult mai
mulți au fost educați cu bocanci-n gură, la propriu ... în gura lor, a mamei
lor, a bunicii lor și lista poate continua ... Și atunci argumentul tău cu erau
fete ... pică pentru foarte multe femei de la noi din țară și nu numai
... pentru că ... acolo unde nu e educație nu este nici respect ... Dar noi
iubim cuvântul discriminare ... că respect nu mai e la modă ...
Și uite unde am ajuns cu discriminarea ... pe
1 sau 8 martie, undeva pe la Universitate, nu știu ce organizație feministă,
îmi explică cum e discriminată femeia ... cum că, cică, sunt prea multe statui
cu bărbați și prea puține cu femei ... nu știu ce a mai urmat
după propoziția asta ... m-am enervat și am plecat ... pentru că habar nu aveam
că, eu ca femeie, îmi doream bustul expus în Piața Nouă ...
Că rar intervine cineva pentru victimă ... e
și nu e de criticat ... nu cred că mulți sunt chiar atât de indiferenți, cât
preferă să nu fie ei cei căpăciți ... iar despre asocierea cu cel mai puternic
... nu pot să zic mai mult decât instinctul de primată este ominiprezent. Știu
și cazul unui coleg, care a vrut și el să facă o faptă bună ... și la 2 metri și
120 de kile’ ale sale era să fie linșat nu doar de bărbat ci și de femeia
bătută, pentru care a intervenit ... replica femeii fiind epocală: „ce vrei domne’ ... e bărbatu’ meu ... ce te bagi mata în
treburile lui” ... așa că
...
2. După Colectiv, la meeting-urile de la
Universitate, într-una din seri ... doi tipi, care aveau o pancardă cu un citat
din Biblie (cea Ortodoxă) au fost bruscați, huliți și școși din mulțime ...
motivele ... tot de noaptea minții au fost ... și, chiar dacă incidentul nu a
devenit viral, ce pretenție avem pentru respectarea tradițiilor/religiilor
altora ... când noi nu le respectăm nici pe ale noastre? Și nu vorbesc aici de
practicarea lor ... ci doar de respectarea lor ... dar dă mult mai bine pe
sticlă banner–ul ăla cu „Legalizați iarba!” (nu că ar fi ceva rău
... ar aduce ceva bani la buget) sau stegarul dac cocoțat pe geam la facultate
...
3. Că cele două tinere erau de religie
musulmană ... a contat și asta ... dar înclin să cred că dacă era vorba de doi
bărbați ... specimenele nu ar mai fi avut atât de mult tupeu ... și, la fel de
bine nu cred că le stă shaorma cu de toate-n gât așa cum le-a stat hijabul
fetelor ...
Nu voi scrie despre religia musulmană ... nu
de alta, dar nu știu prea multe nici despre cea ortodoxă, pe care mi-au lăsat-o
ai mei moștenire ... dar pe același principiu cum creștinii ar fi toți niște
spălați pe creier ... atunci musulmanii, de ce, nu ar fi și ei teroriști, ISIS
sau mai știu eu cum ... Și uite cum ajugem iar, la faza aia cu lipsa de
educația ... sau și mai rău la educarea poporului cu televizorul sau mai nou cu
rețeaua de socializare.
De când cu refugiații, vedem tot felul de
poziții care mai de care mai oficiale ... despre musulmanizarea României ...
chiar fostul nostru președinte vorbea de închiderea granițelor și cum nu pot fi
selectați cei buni de cei răi ... iar, fiind an electoral, aproape oricine
candidează la București își face platformă din a nu construi mega-moscheea ...
și vorba lui Mândruță, acum au și posibilitatea să se țină de cuvânt ... și cum
catedrala e aproape sus ... și avem nevoie de postaci care să ne distragă
atenția ... mulți au schimbat sloganul „Vrem spitale, nu catedrale” ... cu Spune
nu mega-moscheii ...
4. Că există prejudecăți, știm cu toții ...
aș fi ipocrită să spun că eu duc lipsă ... am și eu limitele mele când vine
vorba de acceptarea unora și altora ... dar, de la limită la pumn e cale lungă
... Când e vorba de patriotism și daci ... nu știu cum se face că li se scoală
la unii naționalismul peste noapte ... chiar dacă, nimic, nu-i împiedică două
minute mai târziu, după ce-au călcat pe teritoriu străin, să se-ntrebe „come
si dice ... în românește?”.
Acum, câteva săptămâni, a trebuit să plec să
lucrez o perioadă la Satu-Mare ... mai fusesem eu prin Ardeal ... totul fain
frumos ... dar, chiar acolo unde se agață harta-n cui n-ajunsesem ... Eu,
entuziastă, împart bucuria mea cu alții ... dar după ce primesc vreo zece
păreri: cum că ungurii, că nu te înțelegi cu ei, că-s răi, o să
te-njure, ai grijă să nu spui ceva sau să nu-i jignești în vreun fel că ți-o
iei ... parcă am plecat așa un pic cu inima strânsă. Surpriză ...
ajunsă acolo ... am lucrat la fel de bine și cu ungurii și cu românii ... nu
s-a purtat nimeni urât cu mine iar singurul cuvânt în ungurește de mi-a fost adresat
a fost nem tudom. M-am nimerit, fix, înainte de Paștele
catolic, și normal că fiind atât de ”bine sfătuită” când am plecat
de acasă ... mai, mai, să-mi fie și frică să le zic oamenilor Paște fericit ...
Dar ei acolo conviețuiesc fără mari probleme ... unii români știu ungurește ...
și unii unguri știu românește ... se-nțeleg ... ies și ei la bere ca și noi ...
nimic rău ... dar na ... așa ne place nouă ... și ca să aflu mai târziu ... că
din 10 ăia de mă descurajaseră ... 8 nu fuseseră nici unde în Ardeal ...
Am fost și prin Dobrogea, cei drept doar în vizită ... și-am
mâncat la baclavale ... iar dacă nici multiculturalismul din zonă nu ne
convinge de toleranță și bună conviețuire ... atunci ...
„Și dacă ar fi să ne trezim într-o dimineață și să aflăm că toți oamenii sunt de aceeași rasă, religie și culoare tot am găsi un motiv de prejudecată până la amiază”- George Aiken
