Captain America: Civil War

Nu pot să cred! Am văzut Captain America: Civil War!

Și nu numai că l-am văzut, aș putea spune că am și jucat în el.

Cum, adică, nu m-ați văzut?

Eram, acolo, chiar în avanpremieră, fix, în centrul acțiunii .... în rândul șase, pe mijloc. Și ce mă mai feream și ce tare mai dădeam ... când câte-un croșeu de dreapta, când un uppercut de stânga ... fandare laterală din cap ... și când credeam că am scăpat mi-am luat una de mi-au sărit floricele din mână. Și-am încercat lovituri și cu picioru' ... dar, na, acolo a fost ceva mai greu ... mă ținea costumu' și mă tot loveam de scaunul din față.

Păi ce, credeați că vă mint eu?

Măi, da' la un moment dat, chiar m-am enervat rău ... mai, mai, să mă ridic de pe scaun, să dau cu pumnu-n masă și să zic Nu, nu și aici sub conducerea guvernului! Suntem supereroi sau ce naiba!

Dar, hai că o fost fain! Mi-a plăcut! Și, cine ar fi crezut ? ... Eu, la cinema, la un film cu supereroi ?¿ 

Serios, dacă m-ați cunoaște și voi ați spune că ceva nu se leagă aici. Poate v-am păcălit, un pic, cu acel Nu pot să cred! de la început ... dar adevărul e că nu sunt fan fantasy deloc ... și când vine vorba de supereroi, eu am rămas undeva la primul Batman și ceva din Superman. Dacă în Batman, Batmobil-ul a fost genial, în Superman, împiedicatul de Clark Kent, cu chiloții peste pantaloni și pelerina lui roșie (care inițial era gri, că aveam televizor alb-negru), îmi dădea puteri inimaginabile. Bine, asta, până când mi-am scrântit glezna în încercarea de a zbura de pe casă. (pentru tine mamă, în caz că vei citi, să știi că era vorba de căsuța cățelului).

Să vă explic, un pic, cam cum stă treaba. Imaginați-vă că atunci când toți prietenii mei erau prinși în isteria Deadpool, să fie ei acolo la premieră și să aibă locurile cele mai bune din cel mai tare cinematograf, eu eram acasă, în pat, uitându-mă la LOVE, episod după episod.

Faza e că nici cu filmele 3D nu mă omor foarte tare. Da, îmi plac efectele speciale, dar majoritatea au atât de multă violență pe cât de puțină poveste ... și chiar dacă bătăliile se dau pentru o cauză bună, de exemplu salvarea planetei ... eu, tot, prefer mai mult tensiunea dată de context decât cea din pumni de fier ... 

Nu, nu mă înțelegeți, așa-i? 

Și dacă tot nu am fost destul de clară, uite cum a sunat invitația primită de la un amic, pentru a merge cu el la acest film (evident, că nu a fost inițiativa mea):

Sunt ferm convins că nu am cine știe ce șanse să mergi cu mine la Captain America, dar cum am încercat la toți care sigur ar fi vrut și nu au putut, am zis să încerc și la tine că parcă nu aș merge singur la film.

Și, m-am surprins și pe mine și pe el. Am acceptat. L-am surpins atât de tare, încât după ce s-a terminat filmul, mai cu juma' de gură așa, m-a-ntrebat: 

Măcar, ți-a plăcut, așa un pic, acolo ceva? 

Trecând peste extrem de multele reprize de bătaie, prea multe pentru gustul și sufletul meu (și da, știu că vouă fix alea vă plac) și peste răul de înălțime; culmea e că, da, mi-a plăcut. A avut și poveste, peisaje foarte faine, actori superbi – fetelor, doar, numai pentru cât de bine arată Captain America și tot merită să vedeți filmul (băieți, stați liniștiți regizorul numai la voi s-a gândit când a făcut acest film).

Am și râs la cele câteva glumițe, care mai detensionau atmosfera pe ici pe colo. Dar pentru mine umanitatea personajelor în momente cheie a fost de departe acel neașteptat impresionant. 

Și, da, normal că elementul acela surpriză, care m-a făcut să mă simt mândră că-s româncă, mi-a plăcut cel mai mult ... recunosc că de acolo de unde a apărut Sebastian am fost mult mai prinsă-n film.

A fost primul film din seria Marvel pe care-l vedeam și habar nu aveam care ce supererou era, ce puteri avea fiecare sau care era povestea din spatele lor. Doar cordialitatea dintre personaje îmi lăsa impresia că mai interacționaseră la un moment dat. Așa că spre deosebire de vecinii mei de scaun nu mă așteptam la nimic. Eram la fel de surprinsă la fiecare supererou nou care apărea, la ce știa să facă și de partea cărei tabere intra, și oricum a durat ceva să mă prind care pentru ce se luptă și de ce se luptă între ei când ceva îmi spunea că odată au fost de aceeași parte. Aș putea să spun că, exact, această interactivitate de a pune cap la cap informațiile pe care le aveam cu cele pe care nu le-aveam m-a captivat cel mai mult … și uite că am început să văd și filmele din urmă.

Chiar dacă acum nu mai găsiți filmul la IMAX, că de, X-MEN i-a luat locul, voi, cei ca mine, care nu sunteți pasionați de astfel de filme ... sau voi, fetelor care nu vreți să vă însoțiți iubiții și nici să-i lăsați să meargă singuri deși ei își doresc să-l vadă (am eu vreo două prietene în categoria asta, care știu că mă citesc, și da, chiar pentru voi am scris textul acesta) mergeți să-l vedeți că nu o să vă pară rău!