Aventuri la pașapoarte și câteva ponturi să scăpați mai repede

Sursa: https://laurentiumihai.ro

Nu știu cum vă organizați voi, dar eu, de când sunt adult cu normă-ntreagă și am câte ceva de rezolvat pe la ghișeele statului, amân cât pot de mult, că poate, poate nu mai e nevoie. Evident că de frica sfintei cozi și acum am făcut la fel. Dar cum nu am avut noroc ca Asia să adere la Uniunea Europeană și eu să pot pleca-n concediu doar cu buletinul, uite-mă, azi, la coadă la pașapoarte!

Urăsc să stau la cozi!

După ce acum câteva zile mi-a sărit în ochi o știre pe surse, cum că din cauza lipsei de personal de la 15 iunie vor fi desființate toate secțiile de eliberare pașapoarte din București, cu excepția celei din Pipera (știre pe care, evident nu am verificat-o, dar nu pare să se confirme) și cum știam de la un prieten că-mi trebuie cel puțin o zi de stat la coadă, m-am panicat un pic și m-am mobilizat rapid. Astfel pe 15 iunie, aranjată, înarmată cu răbdare și cu cele câteva acte necesare m-am înființat la secția sectorului 3.

Surprinzător, dar adevărat, site-ul este actualizat și afli rapid orice ai nevoie. Dar eu, sceptică de felul meu, că de, sunt obișnuită să car actele cu roaba și să mă plimb la n'șpe mii de alte ghișee, xeroxuri, notari și mai știu eu ce, n-am crezut că sunt necesare doar originale așa că am făcut și câte o copie la fiecare să fiu sigură. Ce dacă scria acolo că e nevoie de certificat de naștere doar pentru cei cu cărți de identitate provizorii? Eu l-am luat și pe ăla și i-am făcut și lui o copie, să fie, să nu iau coada de două ori la rând. Dar pentru adulți, la un pașaport simplu electronic pe 5 ani nu ai nevoie decât de BULETIN, PAȘAPORTUL VECHI (în cazul în care ați mai avut unul) și CHITANȚA prin care dovedești că ați plătit taxa (258 lei și am plătit-o la poștă). Mai multe detalii găsiți aici.

Auzisem tot felul de povești cu cozi interminabile de părinți cu copii și liste începute cu noaptea-n cap, dar cine să le creadă? Eu, Toma Necredinciosul de felul meu, evident că nu! Așă că dimineață la ora 8 plec eu voioasă de acasă cu gândul că-n maximum 2 ore sunt la muncă și cu pașaportul gata.

Țeapă!

Nici nu am intrat bine pe strada cu secția buclucașă că și văd o adunătură mare de oameni – părinți cu copii în special – înghesuiți până pe trotuar, iar bucuria copiilor ce se luaseră cu joaca se auzea și ea de la trei blocuri depărtare. Eram în plină fază de negare a realității – Secția e într-o școală, azi e ultima zi de școală, sigur e ceva serbare de sfârșit de an și de asta e nebunie mare acolo – gândeam eu, foarte mândră de scenariul făcut.

În curte scenariul se năruie din prima clipă - curtea și ea plină de oameni, toți buluc în fața secției - mai să-mi și fie frică să mă bag printre ei să întreb care e procedura, ca să nu creadă că le-o iau înainte. Analizez rapid situația, să văd de unde s-o apuc și după un tur de orizont zăresc undeva mai într-o parte o doamnă destul de relaxată. O întreb care-i treaba și cum se procedează și mă trezesc c-un bilețel în brațe și-un sfat rapid – Du-te repede și trece-te pe listă în dreptul numărului de pe bilet dacă vrei să mai intri azi! N-am mai apucat să-ntreb ce listă că mă și împinge ușor să mă grăbesc. Și plec teleghidată privind cu uimire și îngrijorare numărul de pe bilet – 79 – 78 de oameni înaintea mea.

Serios? Face careva mișto de mine sau ce? 79? 79...

Dau din coate pân’la listă și uimirea-i și mai mare. 128. La atât se ajunsese. Și din ușa secției o doamnă, destul de amabilă (asta am descoperit în cele 5 ore petrecute în fața ușii), țipa consecvent – După 130 nu mai aveți șanse să intrați azi! Nu vă mai treceți pe listă! Pentru o secundă m-am gândit dacă nu cumva e mai bine să aleg 128 – mă duc la muncă, îmi văd de treabă și mă-ntorc pe la 16.00 și rezolv rapid. Dar am zis să văd cum se mișcă lucrurile înainte de a schimba 79 cu 128. Mă trec frumos pe listă la 79 și cum peretele din dreapta ușii era deja ocupat, îl sprijin și eu pe ăla din stânga și-ncep să scanez persoanele. Ba chiar intru în vorbă cu câteva să mă asigur că nu-mi mai trebuie nimic.

La 8.30 fix aceeași doamnă de la poartă strigă „catalogul” ... cutărică, cutărică ... și după fiecare nume arată în stânga și-n dreapta lista ca să ne asigurăm că nu face matrapazlâcuri. Asta se numește transparență, că până la eficiență mai e mult, în secție sunt doar două ghișee. Primii cinci au intrat de ceva vreme, dar de ieșit - ioc ...

Între timp începuseră să apară oameni de pe la alte secții, cu speranța să prindă un loc mai bun. O doamnă venea de la Amzei unde la 8 fară ceva prinsese numărul 50. Brusc mulțimea se-nghesuia în sfaturi – Duceți-vă doamnă înapoi că-i număr bun! La nici zece minute după ce-a plecat doamna respectivă, apare o familie cu 2 copii de la Pipera, cu un număr de ordinul SF – 700 și un pic și brusc 79 al meu părea mană cerească.

După o oră intraseră fix 7 persoane și la un calcul simplu îmi dădeam seama că sunt necesare vreo 10 ore ca să ajung și eu la poză. Văzusem eu pe site că ne ia pe toți de pe listă, dar nu prea îmi venea să cred că intră careva și-n schimbul trei la pașapoarte. Deja românul din mine se activa drastic, voiam să scap într-o zi și aveam nevoie de o soluție rapidă să scap de coadă, nu de alta dar zilele de concediu sunt arondante deja și nu prea-mi cădea bine să dau una pentru pașaport. Pe ușă văd un anunț cum că se pot face programări, așa că nu stau prea mult pe gânduri, pun mâna pe telefon și foarte încrezătoare pe mine:

- Alo, bună ziua, aș dori să fac și eu o programare pentru eliberare pașaport, astăzi dacă se poate ...

- Nu, doamnă! Prin august, dacă vreți?

- În august? Mulțumesc frumos, dar nu!

Și dacă nu mi-a mers cu programarea telefonică, am încercat-o și pe aia online iar rezultatul a fost la fel de dezastruos. Deja știam că poți să iei locul altei persoane din față, dacă aceasta ți-l cedează. Așa că singura soluție era să găsesc o persoană cu un număr rezonabil, care să renunțe și pe care să o conving să-mi lase bilețelul ei. Iau lista de la doamna, care se ocupa de ea, doamnă despre care am aflat mai târziu că venise de la 5 dimineața și de abia prinsese numărul 24 și încep să caut. Ce-i drept nici eu nu știam ce caut, dar citeam numele de acolo că poate mă trăznește vreo idee. Și uite așa de la ușa de intrare mă mut la poartă, întrebând toate persoanele care dădeau să plece dacă renunță sau nu. Dar nu înainte să mă asigur totuși că se va ajunge la mine până la sfârșit și că nu stau acolo aiurea-n tramvai.

Acum a venit și cealaltă colegă, a întârziat puțin, dar o să meargă mai repede, de acum! 130 de persoane, cam asta e statistica pe zi. Dar poate aveți noroc și se mai retrag. De obicei se mai retrag. (îmi răspunde doamna de la intrare, printre multele întrebări ce nu-i dădeau pace.)

Nu puteam să mă supăr pe cea care a întârziat, nu de alta, dar eu întârzii des. Cumva înțeleg cât de greu e să ajungi la timp la muncă. Așa că-mi iau locul la poartă interpelând chiar puțin agresiv toate persoanele ce dădeau să plece. 

Un domn era la prezidiu și le explica mămicilor adunate în jurul său cum a venit el noaptea la 1.30 și s-a scris pe listă și acum a intrat primul la ora 8.30, fără să piardă nici un minut la coadă. Mă uitam la el și parcă-mi venea să fac la fel, doar să nu mai stau acolo. Dar na, am zis că azi rezolv, păi azi rezolv.

La 10.30 intraseră doar 26 de persoane și eu mă plictiseam teribil așteptând să se plictisească puștii care alergau prin curte, fericiți că au scăpat ba de școală, ba de grădiniță. Dar fără nici o șansă vizibilă de a căpăta un număr mai mic, m-așez spășită pe scaunul de lângă ușă și mă pun pe scris, că și așa n-am mai postat ceva de mai bine de-o lună.

Până la numărul 45 nu a renunțat nimeni. Minunea s-a întâmplat în jurul orei 12.00, când copiii au început rând pe rând să cedeze unul câte unul, ba de foame, ba de somn și-n jumătate de oră s-a golit curtea. Și cum scriam eu pătimaș pe telefon, așteptându-mi rândul cu mult mai multă bucurie, mă trezesc în fața mea cu numerele 70 și 77 și-o rugăminte – Li s-a făcut foame ăstora mici și nu mai putem să-i ținem aici că fac urât, te rugăm mult, dacă-ți lăsăm un număr de telefon, ne suni și pe noi cu puțin înainte să ne vină rândul? Degeaba le-a spus doamna de la intrare că locurile nu se ocupă și pot intra și după ce se întorc, că ele au insistat. No, ce era să fac acum? Ce îți e și cu viața asta ... După ce m-am chinuit atât să fentez coada și m-am bucurat la fiecare persoană lipsă dinaintea mea, m-am trezit acum făcând și-o faptă bună. Le-am sunat.

Gata, fraților, ora 13.00 fără ceva și eu intru la poză ... Țineți minte, dacă vreți să fentați coada mergeți cu noaptea-n cap (după 12.00 noaptea) și treceți-vă pe listă.