Povești cu ace și vaccinuri

În fiecare an, mai spre iarnă așa, la noi la muncă începe campania aia gratuită de vaccinare anti-gripală, pe care eu o refuz sistematic. De ce aș face un vaccin contra ceva ce mi se întâmplă la fel de des precum își țin aleșii noștri promisiunile din campaniile electorale? Hai să nu zic niciodată, dar odată la 4, 5 ani mă alege și pe mine câte-un virus gripal. Dacă ar fi după maică-mea ar trebui să-l fac anual. Și anul trecut am prins-o. Nici ea nu-l face, că are o vecină care se vaccinează în fiecare toamnă și cum dă un pic de frig rupe din gât și din plămâni de-ți e și frică s-o întâlnești pe scară.

Altfel sunt „majoră și vaccinată” ... Că de, a avut grijă mama și mai apoi m-a obligat școala.

După prima mușcătură de câine am beneficiat de vreo zece injecții anti-ceva direct în burtă. De atunci urăsc câinii și-n special stăpânii de nu și-i țin în lesă și cu botniță. La prima zgârietură într-un fier ruginit m-am pricopsit cu-n antitetanos, iar de la a treia am început să le ascund părinților pățaniile. Acum am grijă și mă uit pe unde merg, nu de alta dar și de-aș vrea să-l fac s-ar putea să nu-l găsesc.

M-au vaccinat cu ce era atunci. Am făcut rând pe rând toate bolile „copilăriei” (ceva mai târziu am descoperit că nu-s doar ale copilăriei), toate bolile alea cu bube, mici, mari, cu lichid sau fără ... multe, multe bube, atât de multe că-mi lega mama mâinile doar, doar să nu mă mai scarpin ca să nu rămân cu semne. Nu am ratat una – pojar, rubeolă, oreion, varicelă, câte și mai câte ... Și-am zis că odată trecută prin ele sunt imună. Așa-mi spuse o bunică. Pe naiba! Frate-miu s-a pricopsit cu varicelă de vreo două ori. Eu am scăpat. Acum câțiva ani, pe când lucram eu liniștită la birou, mă trezesc în fața ochilor c-un coleg plin ochi de bube, din acelea cu lichid. Avea varicelă și era conștient de asta. Luase de la nepot. De bună voie și nesilită de nimeni am alergat într-un suflet la medicul de familie să-mi fac vaccinul. Eu prin chinul ăla nu voiam să mai trec, plus că nu voiam semne pe față. Făcusem vaccinul printr-a doișpea’, dar eram prea panicată de ac să țin și minte.

Fobia de ac am căpătat-o de la o serie de injecții cu penicilină făcută pe când aveam vreo șase ani. Dar cu toate astea nu m-am putut opune vaccinurilor din clasa întâi. Nu a întrebat-o nimeni pe mama dacă-i de acord. Au intrat în clasă vreo două doctorițe și-a început „măcelul” o injecție în mâna și una în picior. Când am văzut acul am vrut să fug, dar am încremenit de frică. Mi-era frică să și plâng. Nu voiam să par fricoasa clasei. Dar sincer nu cred că mi-a ieșit. După ce ne-a ciuruit pe toți, doctorița s-a așezat în fața clasei și a început un pomelnic cu ce să facem dacă ... se umflă, se învinețește, faceți febră și mai știu eu ce ... Și toate erau cu mergeți de urgență la spital.

Nu aveți voie să vă loviți!

Ca urmare, țin minte și acum, că ziua aia nu m-am mișcat din bancă nici să merg la toaletă. Am ajuns acasă, m-am băgat în pat și-am așteptat să vină dimineața. N-am dormit toată noaptea. Mă uitam sistematic la locul cu pricina și-mi luam temperatura. Uneori îmi părea mai roșie zona. Am fost ipohondră de mică și atunci consumam prima mea criză existențială curmată brusc de-un sfat de încurajare de la bunică-mea, după ore bune de răbdare și explicații:

Stai domne’ potolită că nu pățești nimic! Că doar nu ești tu singura de-ai fost vaccinată. Toți am fost vaccinați și uită-ne sănătoși, n-am pățit nimica! Hai dormi!

Și pentru că-mi plăceau mult injecțiile, când m-am mutat din Sinaia-n București, mi s-a pierdut fișa medicală și indiferent câte eforturi au făcut ai mei să-mi găsească dovada vaccinării, am fost fericita câștigătoare a unui repetir, înțepătură după înțepătură. Și uite așa acum pot spune că-s „majoră și dublu vaccinată” ... sub amenințarea că nu voi da capacitatea și nu voi fi primită la liceu. Și-s bine mulțumesc.

Cu toate astea nu sunt nici pro, nici contra vaccinării ... E drept că dacă aș avea vreodată un copil l-aș vaccina, cel mai probabil aș sta cu frică la fiecare înțepătură, la fiecare reacție ... Dar asta ar fi decizia mea, fără vreo obligativitate de nicăieri.

Dar clar sunt împotriva vaccinurilor făcute la școală. Acum nu știu dacă se mai fac, că de, n-am copii și nu m-a interesat. După fiecare vaccin făcut la școală mama mă-ntreba dacă a fost acul steril sau ne-a făcut la toți vaccin cu același ac. Și nu spuneți că e imposibil, că doar trăim în România și încă e posibil orice. De parcă pe mine, la șapte ani, speriată toată, m-ar fi dus capul să verific asta. Și nu e ca și cum nu aș fi fost pregătită în prealabil. Știam de când aveam câțiva anișori și venea o asistentă la străbunică-mea de-i făcea injecții că trebuie să verific dacă-i acul steril ... Adică abia scos din țiplă. Dar atunci când a fost vorba de mine, n-a mai fost așa ușor ... Așa că, nu vaccinuri la școală, îl iau de mânuță și-l duc la doctor, stau cu el ... bla, bla, bla.

Și pentru că am ceva prieteni cu copii și-am auzit ceva pățanii, clar nu vaccinuri expirate sau ținute-n medii insalubre sau cine știe ce rebuturi făcute „pe vapor” și aduse la noi în urma a nu știu ce licitație.

Mereu am fost împotriva obligativității de orice fel, indiferent că ar părea pentru o cauză bună. Cred că fiecare trebuie să ia deciziile pentru el, familia și copiii lui, responsabil și informat și când zic informat nu mă refer la dr. Google sau Olivia anti-vaccin. Poate o campanie de informare făcută de medici ar fi utilă, poate întoarcerea la vaccinurile alea făcute la Institul Cantacuzino (vaccinurile făcute de noi în copilărie) ar spori disponibilitatea părinților sceptici ... poate ar trebui să-și dea cu părerea specialiștii și mai puțin noi aștia cu alte specialități.