Întâmplări de zi cu zi (II)

Amintiri cu urși 

Pentru că ieri am ajuns la Posada la Muzeul Cinegetic și-n vârful Floreiului și mi-am văzut satul copilăriei de la înălțime mi-am adus aminte de un eu mic, de cules, de fân, de drumul prin crâng de la Posada până-n Secărie, de poveștile cu urși și de două texte scrise de mine acum mai bine de-un an.

-----------------------------

Cerul mi-a furat privirea și-a oprit timpul în loc. Gândurile fugiseră și ele spre apus ... Undeva, în copilărie mai văzusem un astfel de cer ... Ce mult a trecut de atunci! ... Eram în același loc, pe aceeași cărare, ce atunci ducea către un tuci mare de cartofi prăjiți, cu bulz și ceva șuncă sau carne de la beci. Baba, cum îi ziceam toți străbunică-mii, știa ce-mi plăcea și-avea grijă să am destul. Acum mi-era foame și cărarea nu mai ducea nicăieri.

Cu ochii în zare și mintea departe nu observ vacile ce coboară la casele lor și nici omul de le-mpinge de la spate. Câinii nu lătrau nici ei. Probabil, omul era de-al casei. Un bună ziua mă trezește din visare.

Bună ziua! răspund eu, fără măcar să mă uit la el ... îmi vedeam de-apusul meu în continuare.

Apăi, nu-i a bună, îi semn rău când e așa aprins!

Am dat din umeri. Ce rost avea să-i zic că-i prea frumos, ca să fie de rău?

Nu mai stați mult, că are să vină ursul. Uite aici, acu’ vreo două nopți v-a rupt prunu’ ăsta ... Bată-l-ar boala, să-l bată! Că n-are ce mânca-n pădure și coboară mereu în perioada asta a anului și strică tot. Nu mai stați mult, că n-aveți câini să vă luați după el. Seară bună!

Când a terminat de vorbit era departe, am urlat după el ”Numa’ bine!” și-am rămas cu ursu-n minte.

-----------------------------

Și-am rămas cu ursu-n minte ...

Acu’ vreo doi ani, într-o noapte târzie, după o zi de cules, pe strada asta coboram și eu și ursul. Eu, în mașină, ocoleam gropile, el, agale, încercând gardurile. Nu-i era frică de mine. L-am claxonat și n-a fugit. Era chitit să nu plece cu laba goală. L-am depășit și mi-am văzut de drum.

Oricine, care stă sau a stat vreodată la munte și mai ales undeva la marginea pădurii are cel puțin o poveste cu și despre urși. Eu am zeci ... Poate și pentru că atunci când eram copil, era mult mai probabil să te bage ursu-n casă mai rapid ca masa de seară.

Să fi avut vreo 4, 5 anișori când am văzut pentru prima dată ursul. Între noi era doar un singur geam ... De la sufragerie. Eram invitați cu fast, toată familia la o rudă, ceva unchi de-al mamei, văr de-al bunicii, habar nu am, ceva acolo. Nici ce sărbătoream nu-mi mai aduc aminte ... Sper, măcar, de bucurie să fi fost! Dar știu sigur că era încă zi și nu mijise de-înserat . Avea casa fix în buza pădurii - casă mare și gospodărie serioasă: găini, purcei, curcani, vaci și vreo doi câini ciobănești, legați atunci, că de, se repezeau la musafiri. Și cum mâncam noi liniștiți intră un vecin în fugă, tremurând tot ...

Ursu’! Ursu’ la găini!

Toți ne uitam la el, dar nimeni nu zicea nimic. Curioasă din fire, dau să ajung la geam și-o mână mă așează la loc pe scaun. Mama îmi poruncea să nu mă mișc.

Bă, tu n-auzi? Ai ursu-n curte! A dat iama în găini!

Unchiu’ și nevastă-sa sar ca arși direct spre ușă ... S-o încuie ... Și noi toți ciorchine la fereastră. Era superb și-avea și puiuți – două chestii mici pufoase, numai bune de smotocit. Stătea-n două labe și lovea cu putere cotețul găinilor. Câinii lătrau de-ar fi rupt lanțul. În casă orice zgomot era taxat:

Șșșșiiittt! Ce  ori vreți să vină la noi?

Într-un colț cineva aprindea o lumânare. Până atunci lumânări aprinse văzusem doar la Paști, când murea cineva, la pomeni sau când se lua curentul. Câteva voci șopteau un „Tătăl Nostru”.

O scândură s-a rupt, apoi alta și alta și ursul era-n coteț. Trăgea după el vreo trei găini, restul ieșeau singure și-o luau la fugă prin toată grădina. La unele, de frică, le zburaseră și fulgii.

Ursuleții mici se agitau și ei ... O voce curajoasă ne-ndeamnă să ieșim să-l alungăm:

- Hai mă, după el! Facem gălăgie, aruncăm cu pietre și trebuie să plece ... Te lasă ăsta și fără porci ... Ai să vezi! ... Hai după el!

- Ce-ai mă, stai aici! Lasă-l să ia tot. Ce vrea el. Să plece fericit. Numai să plece! Pe noi să ne lase-n pace ... Ia ursule tot! Ia găinile! Ia purceii! ... Ia și du-te! 

A mai înșfăcat vreo patru pui și s-a dus prin gaura ce-o făcuse-n gard ...

----------------------------