Hello, lume!!! Nu știu de ce, dar am
simțit nevoia să vă salut. Chiar dacă pare că nu comunicăm real ci voi doar
citiți ce scriu și vă imaginați chestii despre mine, mi se pare fain să vă
salut ca și cum ne-am vedea pe stradă. Așa că: Salutare tuturor!
Începusem la un moment dat, aici pe blog, o rubrică – întâmplări de zi cu zi - o rubrică, la
care eram ferm convinsă că voi scrie zilnic, pentru că am un talent aparte să
mi se întâmple chestii, haioase sau nu, pe care să vi le povestesc, dar care în fapt s-a dovedit
a nu fi chiar așa. Pe de o parte nu mi se întâmplă atât de multe lucruri, pe
cât credeam eu, iar pe de alta atunci când mi se întâmplă nu am mereu dispoziția
necesară să scriu pe blog și de cele mai multe ori nici timpul nu e prietenul
meu. Deși pare că am abandonat ideea povestioarelor despre orice, care să-mi fi
marcat ziua cumva, nu e chiar așa, doar le-am mutat pe pagina de Facebook (pe
care o găsiți ceva mai jos). E mai simplu așa, scriu direct de pe telefon de
oriunde am un pic de timp, din mașină (când stau în dreapta), autobuz, metrou,
tren, de la vreo coadă infernală de la nu știu ce ghișeu, de pe o bancă în parc,
de la iarbă verde, săniuș, derdeluș ... <<Whatever>>
... Nu trebuie să mai editez nici textul și nici pozele ca să pară „profi” și
reușesc cumva să ajung la voi ceva mai des. Dar mi-am dat seama că pe Facebook
li se pierde urma, dispar în timp și aici rămân ... Așa că m-am gândit să fac din
când în când câte o „compilație”, dacă pot să-i spun așa cu diverse astfel de
întâmplări, scrise de mine pe fața cărții.
Și cum de abia a venit primăvara și eu iubesc iarna, hai
să ne-ntoarcem puțin în timp acum câteva luni cu întâmplări de zi cu zi din
timpul iernii.
București, prima zi de iarnă autentică pe anul acesta ...
Era o vreme când codul galben era un simplu "ura!
uite ce frumos ninge!" spus de un copil tocmai ieșit din casă ... Și-mi
place când ninge, dar mă enervează că nu pot să mă bucur de zăpadă. Nu știu cum
se face da' e mereu ceva ce mă-mpiedică să fug pe pârtie ... acum serviciul bată-l
vina ... Dacă ar fi după mine și al meu suflețel aș fugi acum la munte, mi-aș
lua schiurile și nu aș mai veni înapoi, dar prea multe hobby-uri am pierdut
cu timpul în viteza maturizării ... le contemplu și le povestesc cu au fost
odată ...
Mașina se va deszăpezi singură la primăvară ... oricum nu
am drumuri fără zăpadă, pe care să merg cu ea. Mi-am luat bocancii de iarnă și-am
plecat spre metrou și cu metroul spre muncă, că de, eu am metrou. Și-n gura de
intrare în subteran am realizat ca n-am fost singura care a gândit așa ...
Cobor pe peron și-o voce de nicăieri îmi spune ca s-a reluat circulația normală
a trenurilor ... Nu știu ce s-a întâmplat, dar era prima dată când mă bucuram
că sunt în întârziere ... Nu tu nervi, ca puhoiul care aștepta de jumătate de oră.
Am participat și la prima bătaie cu zăpadă, mi-am scăpat
telefonul într-un nămete ... Portofelul s-a speriat un pic, dar noroc că
telefonul a rezistat ... Acum se usucă pe calorifer ...
------------------------
Cum a venit prima ninsoare, cum trei sferturi din
prieteni mă urăsc că eu mă bucur.
Yuppy, yuppy yay, a venit iarna! Yuppy yuppy yay, ninge!
------------------------
De dimineață „iadul alb” m-a luat prin surprindere ... E
frig și ninge în ianuarie ... Ce anormalitate!
În București, pietonii își iau strada înapoi, unul câte
unul, încolonați pe prima bandă de circulație ... Pe trotuare se dă prioritate
la intrarea pe cărarea bătătorită ... Mie-mi place să înot prin zăpădă și clar
nu voi pune mâna pe lopată ...
La mine-n cartier, cred că lipsesc bărbații ... doar
câteva femei deszăpezeau trotuarul, în fața unor magazine ...
Copii mai rar ... Dar totuși ... O familie, mama, tata și
doi gemeni, total diferiți, unul împotriva iernii, altul pro-iarnă și extrem de
fericit ...
- De ce m-ai scos din casă, pe vremea asta? Nu putea
bunica să vină la noi? E frig și mă ud ... Și de ce nu mergem cu mașina? Cel
supărat, înfofolit bine, mergea primul în coloană, împins de la spate de tatăl
său.
- Ai grijă pe unde mergi! Mergi, domne' frumos și nu mai
da cu piciorul zăpada în cărare! Nu mai arunca cu bulgări, nu vezi că lovești
oameni necunoscuți! Mama, care-și dojenea „năzdrăvanul” și care era cu ochii-n patru,
nu cumva ca acesta să sară în zapădă.
Nu i-a ieșit ... Mă dau de pe cărare, să-i las să treacă
... Zăpada îmi trecea de genunchi și mă dezechilibrez ușor, dar cad pe moale
... Puștiul prinde curaj și țuști în nămete, face un îngeraș, iar în picioare
pe cărare, iar în zăpadă ferindu-se de brațele mamei, care încerca să-l prindă
și să-l potolească, aruncă cu bulgări după frati-su', taică-su’ și toată familia. <<Tati,
pârtie, ferește! Uite ce bulgăre mare am făcut!>> Și cu el la mine-n cap
... Că de, ce am rămas eu acolo să mă amuz de bucuria copilului? Și ce dacă
n-aveam mănuși, îi întorc bulgărele, în timp ce mama mă descânta cu zeci de scuze
și pe el cu sute de amenințări ... Și atât mi-a trebuit, a urmat o ploaie de
bulgări și-am fugit la metrou să m-ascund ...
În metrou sună-un telefon și-o voce de copil <<Hai
afară la zăpadă! Sau poate nu vrei la zăpadă!>> Și uite cum zâmbesc din
nou ...
------------------------
La săniuș ... Eu și copilul unei prietene pe aceeași
sanie ... Yupy!!! ... Si nici nu plecăm bine că ne împotmolim rapid în zăpada
afânată ... Ne scuturăm și îl văd pe ăsta mic botos, bătând din picior:
- Eu nu mă mai dau cu tine! Mă dau cu mama, tu ești grasă!
Copiii spun mereu adevărul! O voce din public murmură în
barbă ... Probabil e cazul să privesc adevărul în ochi și să renunț la investiția
de sărbători, îmi spun eu ușor în gând ...
Dar acum când am în față un castron de ostropel cu mamăliguță,
vă spun eu, copiii spun lucruri trăznite ...
------------------------
Azi, pe la Romană, un țurțure amețit de la prea mult
soare mi-a șoptit ușor la urechea dreaptă ... "PRIVEȘTE CERUL !!!"
Drept urmare, ceva mai încolo pe la Grădina Icoanei, m-am
umplut de noroc, să-mi ajungă o lună întreagă ...
Și totuși încă aleg să privesc cerul ...
------------------------
